Salvari complexe

Încă din primii ani de activitate am colaborat cu structurile A.L.A., apoi cu cele de protecție civilă la simulări sau la situații reale de salvare a persoanelor și bunurilor în cazul unor calamități naturale, accidente civile sau în mediul industrial, sistemele și echipamentele de salvare montană găsindu-și o largă aplicabilitate și în acest domeniu.

În anul 1993 am participat la primul schimb de experiență internațional, beneficiind de un stagiu de pregătire cu salvatorii urbani din Paris. Au urmat numeroase participări la exerciții organizate la nivel național (Pitești – oraș, Pitești – platforma Arpechim, București, Cernavodă, Brașov, Turnu – Măgurele, Craiova, Slatina, Giurgiu, etc.)

Pe plan extern, echipa gorjeană este trimisă şi reprezintă cu cinste România la exercițiile internaționale organizate în Croația în anul 2002 – ″Taming the Dragon″ și Polonia în anul 2003, exercițiul ″POPRAD″, ambele organizate de Comandamentul de coordonare a răspunsului la dezastre al NATO, EARDCC.

În anul 2003 Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Gorj este solicitat să formeze și să pregătească în cadrul celei mai mari brigăzi de pompieri „Dealu Spirii” din București, prima echipa de salvatori urbani din țară, iar în anul 2004, să pregătească o nouă echipă de salvări complexe în cadrul brigăzii de pompieri a aeroportului militar „Mihail Kogălniceanu” din Constanța.

Începând din anul 2012, și ca o recunoaștere pe plan național a nivelului de pregătire, specialiști în formare profesională în salvare din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Gorj sunt solicitați să conceapă standardul ocupațional, programa de pregătire profesională și să susțină cursuri de pregătire inițială și cele de reciclare anuală pentru salvatorii din mediul subteran specific rețelei de canalizare din subteranul Bucureștiului.

Anual echipa participă la numeroase acțiuni organizate în zonele cu grad ridicat de risc de producere a accidentelor sau la cele ce simulează calamități naturale, atât pentru asigurarea pregătirii pentru intervenția în astfel de situații, cât și pentru relaționarea și compatibilizarea cu celelalte structuri de salvare.

Traducere »